Atunci când ne gândim la orașe smart tendința este să ne imaginăm orașe mari, precum București, Cluj-Napoca sau Timișoara, despre care știm că au caracteristici smart. Avansul tehnologic însă permite acum orașelor de orice mărime să își digitalizeze relația cu cetățenii.
Dar care sunt avantajele folosirii unei aplicații mobile de către administrația publică a unui oraș mic?
Să vedem pentru început ce înseamnă smart city. Subiectul este amplu și este în discuție încă din anii ‘90, dar conceptul a fost adaptat pe măsură ce tehnologia a evoluat. Pe scurt, un smart city este un oraș care integrează cele mai noi tehnologii pentru a îmbunătăți viața locuitorilor.
În mod uzual, conceptul de smart city este integrat de autorități în strategia de dezvoltare a orașului și presupune o optică diferită asupra locuitorilor. Astfel, aceștia nu mai sunt văzuți ca simpli utilizatori sau consumatori de servicii, ci ca parteneri în dezvoltarea orașului.
Digitalizarea adresează anumite probleme specifice, care sunt rezolvate cu ajutorul tehnologiilor smart. Printre acestea se numără dirijarea inteligentă a traficului, reducerea consumului de energie prin utilizarea senzorilor, dar și folosirea aplicațiilor mobile pentru a vedea locurile de parcare disponibile sau pentru a trimite sesizări primăriilor.
Un nou trend în administrația publică este folosirea aplicațiilor pentru a ajuta cetățenii să interacționeze cu autoritățile, dar și ca instrument de promovare turistică.
Chiar dacă nu toate acestea pot fi aplicate în cazul orașelor medii / mici, să vedem ce anume se aplică în cazul acestora și cum pot anumite funcționalități ale city app-urilor să ajute și să dezvolte comunitățile locale.
Rezolvarea mai rapidă a problemelor
Prin folosirea modulului de raportări incidente aplicația se transformă într-un instrument palpabil prin care cetățenii pot deveni parteneri în dezvoltarea orașului, sesizând problemele apărute în timp real, oferind astfel autorităților posibilitatea să le rezolve mai repede.
Comunicare directă și nemijlocită cu cetățenii
Opțiunea push notifications permite primăriei să informeze cetățenii în timp real, fie că vorbim despre anumite evenimente importante care au loc în oraș (inaugurări, Zilele orașului, etc), fie că anunță posibilele defecțiuni / întreruperi în furnizarea energiei electrice.
Pune în valoare potențialului turistic al zonei
Ghidul turistic permite o mai bună informare cu privire la oferta turistică a unui oraș / zone se reflectă într-un număr mai mare de turiști, care implicit duc la o creștere economică și la dezvoltarea orașului.
Implicarea agenților economici
Aplicația oferă acces și expunere gratuită agenților economici, prin care aceștia își pot promova serviciile, atât localnicilor, cât și turiștilor.
Transparența proiectelor realizate
Un pas esențial în dezvoltarea relației cu locuitorii este transparența oferită de administrația publică în derularea proiectelor de interes pentru locuitori. Prin intermediul aplicației aceștia pot fi informați cu privire la stadiul derulării unor proiecte strategice, prin articole, știri sau trimiterea de rapoarte cu privire la stadiul de implementare al proiectului.
Pe lângă orașele mari, care folosesc deja cu succes de câțiva ani aplicațiile Eventya, precum Sibiu, Piatra Neamț sau Galați, mai multe orașe mici din România au ales soluțiile oferite de Eventya, venind astfel în întâmpinarea nevoilor cetățenilor, astfel că aceștia se vor bucura de soluțiile oferite de aplicațiile dezvoltate de primăriile lor. Revenim cu detalii în curând!